Cercetătorii au investigat 1.677 cazuri de cancer pulmonar prin analizarea datelor din altor cercetări precum: Studiul de Sănătate Nord-Trøndelag (HUNT), studiul asupra combinaţiei pemetrexed-gemcitabină (PEG) şi Studiul norvegian pentru cancerul pulmonar Biobank, fiind primul studiu de amploare care a adunat mai multe date dintr-o zonă geografică bine definită şi a investigat legătura dintre cancer pulmonar, diabet zaharat şi rata de supravieţuire.
Rezultatele cercetării au arătat că rata de supravieţuire a pacienţilor care au cancer pulmonar şi diabet zaharat, la 1, 2 şi 3 ani după diagnosticare, a fost mai mare decât în cazul celor care aveau doar cancer pulmonar.
În primul an, rata de supravieţuire a celor care aveau ambele boli a fost de 43%, comparativ cu 28% cât aveau pacienţii diagnosticaţi doar cu cancer; în al doilea an procentele au fost de 19% vs 11%, iar în al treilea – 3% vs 1%.
La pacienţii cu diabet zaharat, metastazele apar cu frecvenţă mai scăzută; acest fenomen explică parţial efectul diabetului asupra duratei vieţii la pacienţii cu cancer pulmonar, deoarece cei mai mulţi dintre aceşti pacienţi mor din cauza metastazelor şi nu a a tumorii primare.
Cercetătorii avertizează însă că pentru a demonstra ferm această conexiune este nevoie de studii avansate şi că diabetul nu ar trebui să fie considerat un motiv de a refuza tratamentul împotriva cancerului.
Sursa: EurekAlert!